Această regulă orientativă nu este singurul criteriu, dar rămâne un punct de pornire esențial. Evaluează unde ai centrul intereselor vitale, locuința permanentă, familia și sursa majoră a veniturilor. Documentează-ți perioadele de ședere, biletele, contractele de închiriere și adeverințele de muncă. În caz de dubii, solicită o confirmare oficială pentru a diminua riscul interpretărilor diferite între autorități și a asigura o conformare coerentă, verificabilă.
Convențiile bilaterale stabilesc regulile prioritare când venitul poate fi taxat în mai multe jurisdicții. Verifică articolele privind salariile, profesiile independente, proprietățile, dividendele sau dobânzile și reține conceptul de „stat sursă” versus „stat de rezidență”. Un certificat de rezidență fiscală, emis la timp, poate clarifica rapid tratamentul sumelor încasate, reducând reținerile la sursă și facilitând corecțiile prin mecanisme de credit fiscal recunoscute.
Nu toate costurile mutării sunt recunoscute, dar unele contracte prevăd decontarea chiriei temporare, transportului și cazării. Păstrează facturile și asigură-te că plățile se fac pe numele corect, în perioada eligibilă. Negociază cu angajatorul o abordare clară, astfel încât beneficiile să nu fie reîncadrate drept avantaje impozabile. O procedură scrisă ajută la audit, previne confuzii și protejează rambursările în eventuale verificări ulterioare.